Mi-e teamă de ce-ar putea să fie, Dar mai ales de ce-ar putea să nu. Și ea mă strânge ca-ntr-o colivie A cărei cheie o ai doar tu. Această virtuală închisoare, Cu gratii - limbile de ceas, Se naște dintr-o tristă întrebare: Ce-a fost din noi și ce a mai rămas? Mi-e teamă de trecut, dar și de viitor, Când ceasul bate nouă jumătate, Căci trebuie să te omor Și totuși, să rămân fără păcate.
